Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), conceput pentru încurajarea returnării ambalajelor de băuturi de unică folosință pentru a fi reciclate, a intrat în faza preliminară odată cu demararea înscrierilor în sistem pentru producători, importatori și comercianți. Cele aproximativ 100.000 de companii vizate ar trebui să finalizeze procedura de înscriere până la 28 februarie.
Există însă temeri că procedura nu va fi definitivată la data limită, lucru care ar putea afecta din nou calendarul de funcționare. Însă cu siguranță obstacolele nu se regăsesc doar aici. RetuRo, administatorul sistemului, are mai mulți pași de parcurs pentru a implementa sistemul la nivel național: administrativ, financiar, infrastructură și campanii de comunicare. Se ridică astfel mai multe întrebări legate de riscurile identificate pentru operativitatea sistemului, de modul în care oamenii vor fi stimulați să aducă materialul reciclabil, dincolo de garanția oferintă, de crearea unui capital de încredere în acest sistem, dar și de dezvoltarea unei infrastructure accesibile în special în zona rurală.
Ambalajele de plastic nereciclat în 2021 au costat România peste 122 milioane de euro. Valoarea totală pe care ar fi trebuit să o plătim se ridică la peste 182 milioane de euro, însă beneficem de o reduce forfetară de 60 de milioane de euro astfel încât economia locală să nu fie prea afectată de această nouă taxă.
România a raportat, în 2021, 228,4 milioane de tone de plastic pus pe piață necolectat și nereciclat în conform cu responsabilitatea extinsă a producătorilor.
În privința plasticului de unică folosință, Ordonanţa 6/2021, care pune bazele pentru ceea ce ar trebui să urmeze, este insuficientă, potrivit industriei, fiind necesare mai multe reglementări pe partea de proceduri de lucru, control sau de raportare. Deși subiectul este în lucru în cadrul Ministerului Mediului și cel al Economiei încă nu există un proiect.
O altă provocare în domeniul gestionării deșeurilor o reprezintă prevederea adusă de OUG 125/2022 care modifică OUG 196/2005 privind fondul pentru mediu, respectiv cea privind plata contribuției 2 lei/kg pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate. Aceasta este puternic contestată atât de producători cât și de OIREP-uri. Noua prevedere se aplică începând cu 1 ianuarie 2023.
Prin conferința “Managementul deșeurilor: Sistemul Garanție-Returnare și taxa pe plasticul nereciclat”, Green Report readuce în prim-plan problemele legate de colectarea și reciclarea ambalajelor din industria FMGC. Împreună cu invitații din industria bunurilor de larg consum, retaileri, colectori, reciclatori, OIREP, dar și cu reprezentanții de la cel mai ridicat nivel al autorităților centrale și locale vom veni cu cele mai bune variante pentru creșterea gradului de colectare și reciclare și atingerea țintelor asumate prin aquisul comunitar.
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), conceput pentru încurajarea returnării ambalajelor de băuturi de unică folosință pentru a fi reciclate, a intrat în faza preliminară odată cu demararea înscrierilor în sistem pentru producători, importatori și comercianți. Cele aproximativ 100.000 de companii vizate ar trebui să finalizeze procedura de înscriere până la 28 februarie. Există însă temeri că procedura nu va fi definitivată la data limită, lucru care ar putea afecta din nou calendarul de funcționare. Însă cu siguranță obstacolele nu se regăsesc doar aici. RetuRo, administatorul sistemului, are mai mulți pași de parcurs pentru a implementa sistemul la nivel național: administrativ, financiar, infrastructură și campanii de comunicare. Se ridică astfel mai multe întrebări legate de riscurile identificate pentru operativitatea sistemului, de modul în care oamenii vor fi stimulați să aducă materialul reciclabil, dincolo de garanția oferintă, de crearea unui capital de încredere în acest sistem, dar și de dezvoltarea unei infrastructure accesibile în special în zona rurală.
SPEAKERI
Tanczos Barna – Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
Gemma Webb – CEO, RetuRO
Julia Leferman – Director General, Asociația Berarii României
Alice Nichita – Președinte, Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate
Mario Crețu – Membru Consiliu Director, Asociația Retailerilor pentru Mediu
Bogdan Purcherea - Managing director Envipco România
Ordonanţa 6/2021, care transpune în legislația națională Directiva privind plasticul de unica folosinta și care pune bazele pentru ceea ce ar trebui să urmeze, este insuficientă, potrivit industriei, fiind necesare mai multe reglementări pe partea de proceduri de lucru, control sau de raportare. Deși subiectul este în lucru în cadrul Ministerului Mediului și cel al Economiei încă nu există un proiect. O altă provocare în domeniul gestionării deșeurilor o reprezintă prevederea adusă de OUG 125/2022 care modifică OUG 196/2005 privind fondul pentru mediu, respectiv cea privind plata contribuției 2 lei/kg pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate. Aceasta este puternic contestată atât de producători cât și de OIREP-uri. Noua prevedere se aplică începând cu 1 ianuarie 2023.
SPEAKERI
Cosmin Teodoru - Director, Direcția Gestionarea Deșeurilor, Ministerul Mediului
Andrei Antipa – Vicepreședinte, Administrația Fondului pentru Mediu
Constantin Damov - Cofondator și Președinte GreenGroup
Marius Brînzea – Director Strategie, Reciclad’OR
Alin Vișan – Președinte, Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu
Președinte, Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate
Președinte, Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu
Vicepreședinte AFM
Co-fondator și Chariman of The Board, Green Group
Director, Direcția Gestionarea Deșeurilor, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor
CEO, RetuRO
Director General, Asociația Berarii României
Membru Consiliu Director, Asociația Retailerilor pentru Mediu
Director Strategie, Reciclad'OR
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
© 2007 – 2024 CGR – Conferințele Green Report. | Toate drepturile rezervate | Designed by Bell Studio